Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Rugăciunea, suflu de viaţă nouă. Cu prefaţa Patriarhului Moscovei, Kiril

Editura: Editura ARCB

Traducător: ERCIS, Liana Gehl

Tema: spiritualitate, dezvoltare personală

An apariție: 2019

Număr ediție curentă: 2019

An prima ediție: 2019

Număr pagini: 160

Număr volume: 1

Dimensiuni: 14.8 x 21 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Tabel cronologic: Nu

Index: Nu

Note: Da

Bibliografie: Nu

Volumul Rugăciunea, suflu de viaţă nouă reuneşte cele mai semnificative cuvinte ale Papei Francisc cu privire la rugăciune, pentru a-i ajuta pe creştini să trăiască o relaţie personală cu Domnul. Un loc special este rezervat catehezelor ţinute de Papa despre rugăciunea Tatăl nostru la audienţele generale de miercuri.

În prefaţă, Patriarhul Moscovei, Kiril, arată armonia profundă dintre catolici şi ortodocşi în trăirea dimensiunii creştine a întâlnirii cu Domnul; de fapt, prin comuniunea întru Duhul Sfânt, chiar şi atunci când mă rog în intimitatea camerei mele, întreaga Biserică şi lumea sunt cuprinse în rugăciunea mea.

Cartea se încheie cu un text inedit al Papei Francisc despre  rolul şi „locul” rugăciunii în viaţa creştină. Este viaţa nouă, primită la Botez, prin care am devenit cu adevărat copiii Tatălui ceresc.

 

„Viaţa noastră arată ca o clepsidră. În partea de sus e viaţa noastră de zi cu zi: când facem un act de iubire sau când renunţăm din iubire la pretenţiile noastre, un bob din viaţa noastră se mută în partea de jos a clepsidrei, care este viaţa veşnică, unitatea cu Domnul şi cu fraţii noştri. Câte un pic, câte un pic, tot ceea ce suntem poate trece de cealaltă parte.

Anii trec, atâtea lucruri se schimbă, fizic ne deteriorăm, şi totuşi ceea ce am folosit pentru iubire nu a dispărut în neant, ci e ca şi cum a trecut în Domnul. De fapt, ceea ce trece prin strâmtoarea morţii – ca prin gâtuitura clepsidrei – în unirea cu Cristos nu dispare, nu se anihilează, ci este bine primit, reînnoit şi viu în Domnul.” (Papa Francisc)