Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Ziua pe care a făcut-o Domnul. Sabatul ebraic şi duminica creştină

Editura: Editura Sapientia

An apariție: 2005

Număr pagini: 196

Dimensiuni: 13.5 x 20 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Parcurgând cu viu interes aceste pagini pe care preotul Aurel Istoc, paroh la Parohia „Coborârea Duhului Sfânt” – Adjudeni, le-a scris cu deosebita grija într-o forma sistematica si clara, am descoperit înca o data „darul pretios” pe care Dumnezeu l-a oferit poporului sau atunci când a stabilit o zi speciala cu caracter sacru, pe care „a binecuvântat-o si a sfintit-o” spre binele omului ca moment de repaus festiv destinat comemorarii faptelor sale minunate si descoperirii progresive a sensului si a valorii adevarate a vietii noastre. 
  Ziua Domnului, adica sabatul din Vechiul Testament, care a fost asimilat de duminica Noului Testament, este o realitate sacra de inspiratie divina, care are o motivatie ce depaseste cadrul vietii pamântesti si ne orienteaza spre viata viitoare pe care o prefigureaza, aratându-ne care este raportul dintre Creator si creatura sa si, mai ales, care trebuie sa fie raportul dintre creatura si Creatorul sau. 
  Prin învatatura si comportamentul sau, Isus a restituit sabatului sensul sau genuin, subliniind ca Dumnezeu nu a rânduit aceasta zi pentru a fi în dezavantajul omului, ci în favoarea lui: „N-am venit sa desfiintez Legea sau Profetii, ci sa le împlinesc” (cf. Mt 5,17); „Sabatul a fost facut pentru om, nu omul pentru sabat” (Mc 2,27). Prin astfel de cuvinte, Isus vrea sa arate ca omul este masura legii. Legea în ea însasi nu valoreaza nimic. Ea valoreaza numai atunci când protejeaza omul si-l ajuta sa creasca si sa se realizeze pe deplin. De aceea, nu se sfieste sa vindece în ziua sabatului suferintele si infirmitatile celor bolnavi. 
  Dar Isus a mers mult mai departe, afirmând ca este „stapânul sabatului” (cf. Mc 2,28), cel care da sens timpului si istoriei si le duce la desavârsire, facându-le sa intre în unica si nemarginita zi a vietii vesnice. Prin misterul vietii si operei sale, Isus a inaugurat timpul cel nou, adevaratul timp festiv, în care omul este chemat sa traiasca marea porunca a iubirii în libertatea fiilor lui Dumnezeu. 
  Învierea lui Isus în „prima zi a saptamânii” (In 20,1) a raspândit o noua lumina asupra zilei Domnului si ne-a facut sa trecem de la sabat, ultima zi a creatiei, la duminica, prima zi a noii creatii, care umple de semnificatie toate celelalte zile ale saptamânii. 
  Trecerea de la sabatul ebraic la duminica crestina este prezentata si argumentata temeinic de catre autorul acestei carti, iar legatura dintre ele este explicata convingator, ajutându-ne sa întelegem ca, în planul lui Dumnezeu, Stapânul timpului si al istoriei, nimic nu este întâmplator, astfel încât duminica preia si duce la împlinire semnificatia si continutul sabatului din Legea veche. 
  La sfârsitul lecturii acestor pagini, ramânem cu bucuria ca ziua Domnului a fost si este „un dar si o binecuvântare” pentru oameni.
  Dar mai trebuie sa tragem o concluzie: lucrarea preotului Aurel Istoc, cu multitudinea sa de date, referinte si analize, este „un dar si o binecuvântare” si pentru noi, cei chemati sa-i aducem necontenit lui Dumnezeu cinstea si preamarirea ce i se cuvin prin respectarea duminicii, participând regulat la Liturghia comunitara, primind sfintele taine si practicând caritatea fraterna. Respectarea duminicii este un act public de marturisire si traire a credintei si, totodata, un act de cinstire a lui Dumnezeu si a omului.
P. Gherghel