Această carte s-a născut din pasiunea unui părinte profesor de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi pentru „noutatea” adusă de Conciliul al II-lea din Vatican în Biserică şi în modul de predare a disciplinelor teologice. Este vorba despre Părintele Ioan Ciuraru (1940-1996), „un apostol neobosit al lui Cristos”, cum este caracterizat într-o lucrare a preotului profesor Fabian Doboş (2011), chemat mai devreme de Domnul ca să contemple frumuseţea cerului.

În perioada dinainte de anul 1989, pr. Ioan Ciuraru s-a dăruit trup şi suflet tipăririi multor cărţi, cu mijloace foarte simple (doar cu ajutorul unor maşini de scris manuale şi apoi electrice şi al unui copiator cu matriţe, permis în multiplicarea cursurilor pentru uzul seminariştilor), dar în acelaşi timp era şi foarte înflăcărat pentru noutăţile din domeniul ştiinţelor teologice, al căror suflet, aşa cum spunea în anii în care l-am avut ca profesor (1973-1979), este „misterul pascal”. În această cheie a încercat să predea Teologie liturgică şi să propună meditaţiile din capela Seminarului, când avea şi misiunea de director spiritual.

Atunci când profesorul nostru vorbea de „misterul pascal”, părea cu totul transfigurat şi transmitea o adevărată pasiune pentru a înţelege mai bine „secretul” mântuirii:

„Misterul pascal este în centrul întregii opere de mântuire, pe care Biserica are misiunea de a-l face cunoscut oamenilor, pentru ca, după voinţa lui Dumnezeu, «toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului»” (1Tim 2,4).

Categoria „mister pascal” este una dintre fericitele recuperări ale mişcării liturgice din secolul trecut; ea apare chiar de la început şi în repetate rânduri în documentele Conciliului al II-lea din Vatican. Constituţia liturgică Sacrosanctum Concilium o pune drept bază a reflecţiei sale teologice asupra liturgiei. Semnificaţia misterului pascal, a Paştelui, nu se referă numai la învierea lui Cristos, ci cuprinde momentele pătimirii, morţii, învierii şi înălţării la cer a lui Cristos.

„Această operă, explică Conciliul al II-lea din Vatican, a mântuirii oamenilor şi a perfectei preamăriri a lui Dumnezeu, care îşi are preludiul în faptele minunate divine realizate în poporul Vechiului Testament, a fost realizată de Cristos Domnul, mai ales prin misterul pascal al fericitei sale pătimiri, învieri din morţi şi glorioasei înălţări, mister cu care a distrus moartea noastră şi, înviind, ne-a redat viaţa” (SC 5).

Aceste precizări ale Conciliului erau pentru părintele profesor ca un leitmotiv pe care îl repeta aproape la fiecare oră, până când şi-a fixat ochii asupra persoanei mele, student seminarist în anul V, dându-mi ca temă să fac o lucrare despre misterul pascal.

Am început să caut material pentru această lucrare printre puţinele cărţi noi ale bibliotecii Seminarului: citeam tot ceea purta „amprenta” Conciliului şi luam notiţe, fără a avea un plan precis de lucru, pentru că la acea vreme nu eram încă iniţiaţi în elaborarea lucrărilor după normele metodologiei. Timpul trecea şi părintele profesor mă tot întreba în ce fază sunt cu lucrarea; ştiu că, la un moment dat, am renunţat să mai lucrez la ea, deoarece nu reuşeam să am o bibliografie suficientă şi nici o schemă pentru prezentarea acestei teme de la înălţimea importanţei care i se acorda în lumea teologiei catolice.

Deblocarea a venit în momentul în care am avut la dispoziţie câteva cărţi ce m-au introdus mai profund în „misterul pascal”: o lucrare a lui Loius Bouyer (Le mystère pascal, Le Cerf, Paris, 1947, reeditată în 1967) şi trei cărţi publicate de Theodule Rey Mermet: Pour une redécouverte de la Foi (vol. 1, Paris, 1976), Vivre la Foi dans les sacrements (vol. 2, 1977) şi Vivre la Foi avec le Concile Vatican II (vol. 3, 1979).

Citirea acestor cărţi m-a încurajat şi am găsit un „fir roşu” care să mă călăuzească în reluarea lucrării, de care totul timpul eram întrebat în ce stadiu se află.

Un impuls hotărâtor în accelerarea elaborării lucrării a venit în ultimul an de seminar, înainte de primirea diaconatului (7 aprilie 1979), când mi-am zis că trebuie să încoronez pregătirea la sfânta Preoţie cu această lucrare. Tot materialul a fost redactat şi scris de mână, urmând să se găsească cineva pentru dactilografierea directă pe matriţe, pentru a fi multiplicat la renumita „Cocârlă”, aşa cum era numită „mica tipografie” improvizată de părintele profesor Ioan Ciuraru.

Aceasta este geneza prezentei lucrări, pe care am voit să o reeditez cu ocazia aniversării a 40 de la hirotonirea mea preoţească (29 iunie 1979), cartea apărând la un an după această dată, în formă multiplicată pe bază de matriţe (iulie 1980).

Cartea a apărut dintr-o „pasiune” a unui profesor pentru „misterul pascal”, transmisă unui seminarist ce a fost „contaminat” de această pasiune, care la rândul său a încercat să ofere o „lectură actualizată” a acestui mister preoţilor şi seminariştilor, ca material pentru predică şi cateheză.

Desigur, după 40 de ani, s-au schimbat multe în ceea ce priveşte modul de a propune disciplinele teologice, s-a îmbogăţit şi biblioteca Seminarului, au apărut multe cărţi, articole şi studii despre „misterul pascal”; accesul la internet oferă multe surse de informare şi documentare, iar lucrările la care sunt solicitaţi seminariştii actualmente apar în condiţii grafice deosebite datorită revoluţiei tehnologice.

Recunoştinţa mea se îndreptă spre regretatul profesor preot Ioan Ciuraru, care mi-a insuflat această „pasiune” pentru misterul pascal şi pentru încurajarea permanentă dată pe parcursul a doi ani, pentru a aduce o noutate în literatura teologică locală dinainte de anul 1989, anul schimbării regimului totalitarist. Profesorul meu obişnuia să spună că „orice carte bună este o armă albă în lupta vieţii”. Şi sper să fi fost astfel de-a lungul anilor şi această modestă lucrare.

Mulţumesc Editurii Sapientia pentru bunăvoinţa de a reedita şi publica această carte, care apare în forma sa iniţială în ceea ce priveşte conţinutul, fără intervenţii deosebite la materialul bibliografic indicat sporadic, singurele intervenţii fiind cele de împărţire a conţinutului pe capitole.

„Misterul pascal” este de actualitate în liturgie şi teologie, şi face parte din limbajul obişnuit al Bisericii. A intrat în uz la începutul secolului al XX-lea pentru a explica sensul celebrării sacramentelor, în special al liturgiei duminicale. Apoi a dobândit o semnificaţie centrală pentru doctrina şi viaţa creştină odată cu Conciliul al II-lea din Vatican. Şi sper ca această readucere la zi a cărţii scrisă în anul 1979 şi publicată în anul 1980 să se bucure încă de interesul cititorilor.

+ Aurel Percă

Arhiepiscop mitropolit de București