Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Sfântul Atanasie din Alexandria. Apologet

Editura: Editura ARCB

Traducător: Lucian Dîncă

Tema: patristică, istoria creștinismului

An apariție: 2022

Număr ediție curentă: 1

Număr pagini: 384

Dimensiuni: 13.5 x 20 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Note: Da

Bibliografie: Da

Pentru o mai bună receptare a figurii lui Atanasie și a învățăturii sale, Părintele Lucian Dîncă propune în volumul de față un scurt profil istoric și traducerea comentată a patru dintre scrierile marelui sfânt: Scrisoare enciclică, Apologia (secunda) contra arienilor, Apologia către împăratul Constanțiu și Apologia despre fuga sa.


Apologetica este un stil literar folosit încă din Antichitate de autori creștini pentru a se apăra, pe de o parte, împotriva persecutorilor, care îi condamnau pe creștini cu pedeapsa capitală fără să le fi permis măcar să aibă parte de o judecată dreaptă și de o apărare pe măsură, iar pe de altă parte pentru a-i combate pe cei care, din interiorul Bisericii, promovau învățături neconforme cu Revelația creștină.

Cartea de față conține ambele aspecte ale apologiei: Atanasie se apără împotriva puterii imperiale când aceasta îl acuză pe nedrept și își prezintă pledoaria prin documente oficiale și incontestabile, și militând împotriva învățăturilor eretice prin apărarea ortodoxiei credinței de la Niceea, pe care reușește să o impună drept normă pentru învățătura Bisericii.

Cititorii acestei lucrări vor descoperi un autor care știe să mânuiască foarte bine condeiul când este vorba de a apăra Adevărul creștin și când dorește să arate josnicia argumentelor și acuzelor neîntemeiate aduse la adresa lui pentru a-l înlătura din funcțiile bisericești sau chiar pentru a găsi motive să fie condamnat la moarte. În tot acest parcurs el vede mâna Providenței divine, care-l însoțește și îl susține în combaterea ereziei și a metodelor nedrepte la care face recurs puterea imperială pentru a împiedica răspândirea și proclamarea adevărurilor afirmate și sintetizate în Crez la Conciliul ecumenic din Niceea (325).