Celebrul Abbé Pierre povesteşte criza puternică prin care a trecut timp de mai mulţi ani, lovit fiind dintr-o dată de teribila realitate a pluralismului religios în lume. Avea în jur de 14 ani: „Într-o duminică dimineaţă, la o lecţie de religie, axată în întregime pe studii biblice adaptate la vârsta noastră, lecţie ţinută de un părinte foarte remarcabil (P. Ponteaux, dacă îmi amintesc bine) s-a născut în sufletul meu, ca un fulger necruţător, acest gând: Tu eşti creştin şi te pregăteşti să-ţi angajezi în întregime viaţa pe această credinţă, dar dacă tu te-ai fi născut într-o familie musulmană, sau aparţinând unei religii asiatice oarecare, sau într-o familie de atei militanţi sau de agnostici, tu, care până acum nu ai făcut eforturi personale pentru a-ţi da seama dacă credinţa ta este adevărată sau este o iluzie, mulţumindu-te să asculţi ce ţi s-a spus, te-ai pregăti să-ţi angajezi în întregime viaţa într-o manieră cu totul diferită. Prin urmare, ce siguranţă ai că adevărul este de partea ta?”

Orice om, la orice vârstă, dar mai ales la vârsta tinereţii, este intrigat de existenţa atâtor religii în lume şi îşi pune întrebarea: care dintre ele este adevărată? Dar, în definitiv, poate mintea omului să cunoască religia adevărată sau e condamnată la o stare de neputinţă agnostică? Poate că toate religiile sunt false şi, în acest caz, răspunsul nu poate fi decât ateismul. Sau poate că toate religiile sunt la fel de adevărate, ele fiind expresii diferite ale sentimentului religios sădit în psihologia umană şi de aici rezultă o atitudine de relativism şi de indiferentism religios, atitudine descrisă astfel de Ramakrishna: „Toate religiile sunt adevărate: toate certurile dintre ele sunt inutile. Noi vedem că toate religiile au produs bărbaţi şi femei de cea mai mare sfinţenie. A fi religios înseamnă a te strădui să-l realizezi pe Dumnezeu în tine, nici mai mult, nici mai puţin. Spiritualitatea este inima religiei. Dogmele şi doctrinele îi divizează pe oameni şi generează conflicte”.

În această viziune, lucrul cel mai înţelept ar fi să se construiască un sistem sincretist care să sintetizeze şi să armonizeze mai multe curente spirituale ale omenirii; e ceea ce încearcă să facă în timpurile noastre New Age-ul.   Dacă cel care îşi pune întrebarea s-a născut creştin, el ştie că, acum 20 de veacuri în urmă, Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, a venit în mijlocul oamenilor pentru a le aduce adevărul definitiv cu privire la Dumnezeu. Şi mai ştie că numai prin Isus Cristos, unicul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, se mântuiesc oamenii din toate timpurile.  Dar aici întrebarea pe care creştinul şi-o pune devine de-a dreptul dramatică. Este lucru clar ca lumina zilei faptul că Isus Cristos a orânduit o singură Biserică, de vreme ce a spus la Cezareea lui Filip: „Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Mt 16,18); Biserica mea, nu Bisericile mele. Şi totuşi cum se explică faptul că în lume sunt atâtea Biserici care pretind, toate, că sunt adevărate? Poate fi cunoscută unica Biserică a lui Cristos?

Confuzia creşte şi mai mult din cauza sectelor care proliferează în lume astăzi mai mult ca oricând.  Cartea de faţă nu are pretenţia de a fi un tratat complet şi exhaustiv de istorie a reli-giilor. Au fost publicate în ultimii ani destule lucrări tratând pe larg şi bine documentat această temă. Titlul cărţii: Religii, Biserici, secte, privite din perspectivă catolică, îi delimitează precis conţinutul. E vorba de materiale preluate din diferiţi autori, menite a fi prelucrate apoi spre a se elabora din ele un manual catolic de istorie a religiilor pentru una din clasele de liceu. Căzând proiectul manualului, acest material brut, ca să spun aşa, neprelucrat după toate normele ştiinţifice şi metodologice, l-am expus sub formă de conferinţe la întrunirile Asociaţiei Medicilor Catolici. La sugestia ascultătorilor, m-am decis să le public în acest volum.  Cartea se adresează catolicilor, dar nu numai lor, ci şi tuturor celor care vor să ştie ce gândeşte şi ce atitudine are Biserica Catolică faţă de alte religii, faţă de alte confesiuni creştine şi mişcări religioase. Ea se adresează, în primul rând, tinerilor, pentru care problema pluralismului religios se pune în mod deosebit de acut. Ei se află la momentul crucial când decid pe ce îşi construiesc în continuare viaţa: pe stâncă sau pe nisip? Creştinii vor înţelege mai bine că „Toate religiile sunt căi prin care omul îl caută pe Dumnezeu. Ele sunt numeroase. Revelaţia creştină este unică, fiindcă este Dumnezeu cel care îl găseşte pe om” (Pavel Evdokimov).  Catolicii vor fi ajutaţi să-şi aprofundeze, să-şi conştientizeze şi să-şi personalizeze mai bine propria credinţă. Evitând orice formă de intoleranţă şi fanatism, fără a arbora o atitudine de triumfalism – credinţa fiind un dar gratuit primit de la Dumnezeu –, ei vor preţui bogăţiile culturale şi religioase ale celorlalte curente religioase, vor respecta libertatea de conştiinţă a celor care îmbrăţişează alte convingeri religioase, fără a cădea însă în relativism şi indiferentism religios, deosebind adevărul de eroare şi respingând tot ce se împotriveşte adevărurilor credinţei catolice. Sperăm ca paginile acestei cărţi să-i ajute pe cititori să intre într-un dialog sincer cu cei care nu cred în Cristos şi cu creştinii de alte confesiuni, ţinând cont de cele două principii fundamentale şi inseparabile ale ecumenismului autentic: adevărul şi iubirea, căci, după cum se exprimă papa Paul al VI-lea, „iubirea fără adevăr este oarbă, iar adevărul fără iubire ucide”.  Un spaţiu important s-a acordat în această carte sectelor care prezintă un pericol real, în special pentru tineri. Într-un document al Vaticanului din mai 1986, referitor la secte, se atrăgea atenţia: „Noi nu putem fi în mod naiv irenici. Am analizat îndeajuns activitatea sectelor pentru a ne da seama că atitudinile şi metodele unora dintre ele pot distruge personalitatea, pot dezorganiza familiile şi societatea şi că învăţăturile lor sunt foarte departe de învăţătura lui Cristos şi a Bisericii sale”.  Propunându-şi un scop practic, lucrarea de faţă nu tratează deloc sau aminteşte doar în treacăt religiile cu care românii nu au nici o tangenţă, cum ar fi religiile antice dispărute sau religiile Americii de Sud sau religiile africane.  De asemenea, din miile de secte existente în prezent în lume, nu sunt amintite decât cele care s-au infiltrat pe teritoriul românesc sau prezintă un anumit pericol. Se insistă mai mult asupra cauzelor care îi împing în special pe tineri spre secte şi asupra mijloacelor de a-i ajuta să iasă din ele pe cei care au căzut deja în mrejele lor.  Facă Dumnezeu ca paginile acestei cărţi să-i ajute pe cititori să ducă mai bine la împlinire îndemnul apostolului Petru: „Fiţi totdeauna pregătiţi să vă explicaţi în faţa celor care vă cer să justificaţi speranţa voastră. Să o faceţi cu blândeţe, cu respect şi cu o conştiinţă dreaptă” (1Pt 3,15).