Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Les catholiques de Moldavie. Histoire d'une minorité religieuse di Roumanie

Editura: Editura Sapientia

Colecția: Istoria Bisericii

An apariție: 2008

Număr ediție curentă: 1

Număr pagini: 434

Dimensiuni: 17 x 24 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Prezenţa romano-catolică pe teritoriul de la răsărit de Carpaţi, în mileniul al doilea şi mai departe, este atestată de multitudinea de documente păstrate în cea mai parte, în arhivele bisericeşti, îndeosebi în cele centrale, romane, ale Sfântului Scaun, ale Congregaţiei "de Propaganda Fide" şi ale Ordinului Franciscan.

Deoarece catolicii din acest teritoriu vast au avut parte, până către sfârşitul secolului al 19-lea, de un regim misionar, istoria lor a fost scrisă, în general, prin relatările trimise superiorilor lor, de cei care i-au asistat duhovniceşte.

Unii autori, dinafara Moldovei, de etnii şi confesiuni diferite, au scris despre catolicii de aici, însă, de prea multe ori, lacunar şi tendenţios, ca de pildă: Benk? Jozsef, în Milkovia sive antiqui episcopatus Milkoviensi per terram transilvanicam maxima dioeceseos suae parte..., în două volume, publicate la Viena în 1781; Kemeny Jozsef, în Ueber das Bisthum und das Franziskaner Kloster zu Bukov (recte Bacău) in der Moldau, Hermannstadt, 1846; Schmidt Wilhelm, în Romano-catholici per Moldaviam episcopatus et rei romano-catholicae res gestae, Budapesta, 1887; Rosetti Radu, în Despre ungurii şi episcopiile catolice din Moldova, în Analele Academiei Române, seria II, vol. 27, Bucureşti, 1905, p. 247-332.

De-abia după înfiinţarea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, în 1884, şi ridicarea de cler indigen, din rândurile acestuia unii s-au încumetat să prezinte trecutul catolic de pe aceste meleaguri, într-o lumină cât mai clară. Îi amintim pe câţiva: dr. Ioan Ferenţ într-una din lucrările sale, Cumanii şi episcopia lor, în "Cultura Creştină", 1922-1925, Blaj; Petru Tocanel, în Storia della Chiesa Cattolica in Romania, 3 volume, Padova, 1960-1967; Iosif Gabor, OFMConv. ne-a lăsat în manuscrise mii de pagini, mai cu seama în Ierarhia Catolică a Moldovei, în trei volume.

Istoricul francez Jean Nouzille, fost elev al Şcolii speciale militare de la Saint Cyr-Coétquidam, vechi ofiţer de carieră şi specialist în istoria Europei centrale şi de sud-est. Doctor în litere din 1979, el a predat cursuri de istorie a relaţiilor internaţionale, la mai multe universităţi din Franţa. În calitate de preşedinte al Comitetului european de istorie şi strategie balcanică, s-a interesat în mod deosebit de istoria românilor. Rod al unor cercetări de excepţie este lucrarea Transylvanie, terre de contacts et de conflits, publicată de două ori în limba franceză, în 1992 şi 1994, tradusă în limba română în 1995, apoi în limba engleză în 1996, în limba greacă în 1997, în limba maghiară în 1997 şi în limba italiană în 1998. Cartea este o contribuţie foarte importantă pentru cunoaşterea istoriei complexe a Transilvaniei.

În primii ani ai secolului al 20-lea, profesorul Nouzille întreprinde cercetări asidue cu privire la teritoriul de la răsărit de Carpaţi, mai cu seamă acela dintre Prut şi Nistru, concretizate în lucrarea Moldavie, histoire tragique d'une région europeenne, care apare în primul trimestru al anului 2004, la Editura Bielar-Strasbourg, ca un omagiu la al cincilea centenar de la moartea lui Ştefan cel Mare (2 iulie 1504).

Ne-am cunoscut deja în timpul când lucra la această carte, în care a dedicat câteva pagini, prezenţei catolice în Moldova, în secolele 17 şi 18.

Cartea a fost tradusă în limba română şi publicată la Editura Prut din Chişinau, în 2005, şi prezentată în toamna aceluiaşi an la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

"Cântecul său de lebădă" este lucrarea închinată catolicilor din Moldova: Les catholiques de la Moldavie, histoire d'une minorité religieuse de Roumanie. E prima carte de anvergură, de acest fel, în limba franceză, bazată pe surse valoroase şi pe o bibliografie impresionantă. Cele nouă capitole ale cărţii, care însumează 424 de pagini, prezintă , în etapele sale deosebite, istoria catolicismului de pe aceste meleaguri: originile creştine, primele episcopii catolice din secolele 14 şi 15, criza provocată de husitism şi protestantism în secolul al 16, contra-reforma evidenţiată prin înfiinţarea Episcopiei de Bacău (secolele 17 si 18), catolicii din Moldova în secolul al 19-lea şi prima jumătate a secolului al 20-lea, momentul tragic al instaurării regimului comunist şi situaţia din timpul regimului comunist (1945-1989). Ultimul capitol, al nouălea, se ocupă cu perioada actuală a Renaşterii vieţii catolice de după căderea dictaturii ceauşiste.

Cercetarea profesorului Nouzille se vrea temeinică şi echidistantă. Din nefericire, boala necruţătoare care i s-a agravat în ultimul an de viaţă nu i-a îngăduit să revizuiască în întregime vastul material şi să-şi vadă încununată munca titanică pe care a depus-o, cartea fiind tipărită în 2008 prin bunăvoinăţa PS Petru Gherghel, episcopul de Iaşi, şi grija asiduă a Editurii "Sapientia" din Iaşi.

Profesorul Jean Nouzille a încetat din viaţă în primele zile ale lunii februarie 2007, la Strasbourg. Publicarea cărţii sale, cu amabila încuviinţare a familiei Nouzille, constituie un omagiu şi deosebită recunoştinţă aduse autorului.

Într-un viitor apropiat, lucrarea va apare şi în limba română.

Pr. Anton Despinescu