Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

O lună cu prietenele noastre, sufletele din purgator. Să le cunoaştem, să le rugăm, să le eliberăm

Editura: Editura Galaxia Gutenberg

Traducător: Valerica Hopârtean

Colecția: Fides

Tema: Rugăciuni şi devoţiuni

An apariție: 2013

Număr pagini: 124

Dimensiuni: 11 x 17 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

În lumea creştină se ştie bine că rugăciunea celor vii este utilă celor răposaţi, dar nu se ştie suficient de bine că rugile pentru răposaţi sunt utile celor vii. Da, puterea şi recunoştinţa sfintelor suflete din Purgator sunt prea puţin cunoscute şi apreciate; nu ne preocupăm suficient de posibilitatea de a recurge la mijlocirea lor.

Foarte mulţi teologi, printre care sfinţii Liguori, Bellarmin, Suarez, ne învaţă că putem, în mod legitim şi foarte folositor, să invocăm sufletele din Purgator pentru a obţine de la Dumnezeu harurile şi favorurile fie trupeşti, fie sufleteşti de care avem nevoie. Există mai ales anumite favoruri temporare care par a fi rezervate acestor suflete spre a fi îndeplinite: vindecarea unei boli grave, scăparea de un pericol fizic, moral sau spiritual, căsătoria şi înţelegerea în familie, găsirea unui loc de muncă…

Abatele M. Berlioux


Titlu original : Un mois avec nos amies, les âmes du Purgatoire. Les connaître, les prier, les délivrer