Publicată la 29 iunie 1999, Scrisoarea despre pelerinajul la locurile legate de istoria mântuirii, a papei Ioan Paul al II-lea, apare ca urmare a călătoriei făcute în Ţara Sfântă. Prezentăm în continuare cuvintele pline de emoţie ale Suveranului Pontif, pătruns de intervenţia lui Dumnezeu în lume. Scrise încă din 1965, pe când a vizitat prima dată Ierusalimul, papa le redă în document pentru amintirea misterului întrupării şi a Paştelui lui Cristos.

„Ajung în aceste locuri pe care tu le-ai umplut de tine o dată pentru totdeauna… Ah, loc! De câte ori, de câte ori nu te-ai transformat mai înainte ca din al său să devii al meu! Atunci când el te-a ocupat pentru prima oară, nu erai încă nici un loc exterior, erai numai sânul Mamei sale. Ah, să ştiu că pietrele pe care călătoresc la Nazaret sunt aceleaşi pe care piciorul său le atingea când încă ea era locul tău, unic pe lume. Să te întâlnesc printr-o piatră care a fost atinsă de piciorul Mamei tale! Ah loc, loc al Ţării Sfinte – cât spaţiu ocupi în mine! De aceea nu pot să te calc cu picioarele mele, trebuie să îngenunchez. Şi astfel să certific astăzi că tu ai fost un loc de întâlnire. Îngenunchez şi pun astfel pecetea mea. Vei rămâne aici cu pecetea mea – vei rămâne, vei rămâne – iar eu te voi purta cu mine, te voi transforma înlăuntrul meu într-un loc de nouă mărturie. Plec ca un martor care-şi va aduce mărturia sa prin secole” (K. Wojtyla, Opere letterarie. Poesie e drammi, Libreria Editrice Vaticana 1993, p. 124).