Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Predicaţi Evanghelia

Predicaţi Evanghelia

Predicaţi Evanghelia


ISBN: 973-8191-76-9
Preț: 11.00 RON

Editura: Editura Presa Bună

Traducător: Ioan Sociu

Colecția: Meditaţii, omilii

Tema: Predici

An apariție: 2006

Număr pagini: 242

Dimensiuni: 14 x 20 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Cel de-al XI-lea volum din seria traducerilor din opera lui Tóth Tihamér intitulat Predicaţi Evanghelia, a fost tipărit la Editura „Presa Bună” din Iaşi, în traducerea părintelui Ioan Sociu.

Autorul scrie: „Dacă există în biserică ceva ce poate să aştepte, pe drept, grija atentă a preotului, acest ceva este tabernacolul şi tot ce este în relaţie cu sfânta taină a altarului. Acesta este centrul vieţii credinţei catolice, tot restul este numai o imagine şi un simbol secundar în comparaţie cu această realitate uriaşă, măreaţă. Cât este de profund şi cât valorează zelul unui om, al unui sat, al unei comunităţi, se poate vedea imediat din modul în care este cinstită acolo sfânta taină a altarului. Noi o astfel de viaţă catolică trebuie să redresăm! Noi trebuie să creăm o relaţie vie între credincioşi şi Cristos viu care trăieşte între noi!”

Cartea este împărţită în cinci părţi şi are 242 de pagini.

CUPRINS

Despre sfânta Euharistie

Triumful sfintei Euharistii în Amsterdam

Locul unde s-a ţinut congresul

Organizarea congresului

Sosirea legatului papal

Efectele congresului

Triumful sfintei Euharistii la Chicago

Lumea veche şi lumea nouă

Derularea congresului

Tehnica în serviciul congresului

Cardinalii

Cavalerii-Columbus şi Societatea „Sfântul Nume”

Maghiari în America

„Cum vă place America?”

Triumful Euharistiei la Dublin

Predică pentru adoraţie euharistică

I. Memorialul lui Cristos ce-şi ia rămas bun

II. Este hrană pentru sufletele noastre

III. Însoţitoarea noastră în pelerinajul pământesc

Iubirea lui Cristos în sfânta taină a altarului

I. Iubirea lui Cristos în sfânta taină a altarului

II. Iubirea mea faţă de sfânta taină a altarului

Bucuria noastră în sărbătoarea Trupului Domnului

I. Cât de mult ne bucurăm în sărbătoarea Trupului Domnului!

II. Pentru ce ne bucurăm în sărbătoarea Trupului Domnului?

Preoţia noastră

Despre demnitatea preoţească

Preotul şi Euharistia

Referitor la reforma Breviarului

Vocaţiile târzii

Antialcoolismul şi preoţimea catolică

Antialcoolismul şi spiritul Bisericii

Mai este necesar celibatul?

Broşură împotriva celibatului

Preoţimea viitorului şi mişcările culturii fizice

Tineretul nostru

Tineretul nostru cârpăcit

Mântuitorul euharistic şi tineretul

Euharistia şi pedagogia

I. Care este scopul educaţiei?

II. Cum ajută Euharistia munca noastră?

III. Cum îi putem face pe tinerii noştri să îndrăgească sfânta Împărtăşanie?

Ce aşteptăm de la generaţia nouă?

Conştiinţa de sine a tineretului catolic

I. În ce constă conştiinţa catolică?

II. Din ce se alimentează conştiinţa catolică?

Viitorul este al cercetaşilor

Biserica şi şcoala

Date privind „neutralitatea” şcolilor franceze

Lupta şcolară a catolicilor francezi

Morala laică şi etatizarea şcolilor

Să desfiinţăm cateheza din şcoli?

Predici ocazionale

Ave, Beatissime Pater!

I. Ave, beatissime Pater! Te salută sufletul creştin!

II. Ave, beatissime Pater! Te salută sufletul maghiar!

Pius al XI-lea la jubileul de aur al preoţiei sale

I. Papa savantul

II. Papa conducătorul

III. Papa liber

Pentru duminica sfântului Rozariu

I. Rozariul de bucurie

II. Rozariul de durere

III. Rozariul de slavă


Titlu original: Hirdessétek az evangéliumot! (Tanulmányok és szentbeszédek)