Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Lecţionar III. Timpul de peste an şi Săptămânile I-XVII

Lecţionar III. Timpul de peste an şi Săptămânile I-XVII

Lecţionar III. Timpul de peste an şi Săptămânile I-XVII

***

ISBN: 978-606-578-122-1
Preț: 165.00 RON

Editura: Editura Sapientia

An apariție: 2014

Număr pagini: 994

Dimensiuni: 21 x 30 cm

Tip copertă: cartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

După publicarea primei traduceri a Bibliei în Biserica Romano-Catolică din România (28 iunie 2013), traducere efectuată de pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Pătraşcu, Conferinţa Episcopală din România a autorizat comisia liturgică a Diecezei de Iaşi să opereze înlocuirea textelor biblice din Lecţionarul Roman, care s-au folosit până acum pe teritoriul României, cu textele din această nouă traducere şi ţinând cont de a doua ediţie tipică a Ordo Lectionum Missae, publicat de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor în 1981.Aşa cum se ştie, după reforma liturgică realizată de Conciliul al II-lea din Vatican, s-au publicat două ediţii tipice aleLecţionarului Roman. Prima ediţie tipică pentru Biserica Catolică a fost publicată în anul 1969, iar a doua, în anul 1981. În România, prima ediţie a Lecţionarelor (în cinci volume, fără volumul VI) a fost publicată de pr. Ioan Ciuraru între anii 1978-1980, după Ordo Lectionum Missae din 25 mai 1969. Între anii 1999-2000, din cauza situaţiei precare în care ajunseseră Lecţionarele şi mai ales din cauză că vechea ediţie se epuizase, la iniţiativa şi sub coordonarea pr. Alois Bulai, la Editura Presa Bună s-au retipărit aceste Lecţionare într-o nouă formă grafică şi tipografică. 
În anul 1981, Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a publicat o nouă ediţie a Lecţionarului Roman. Principala noutate a acestei ediţii constă în faptul că foloseşte pentru lecturile biblice textul Neovulgatei, aşa cum a stabilit Papa Ioan Paul al II-lea prin constituţia apostolică Scripturarum thesaurus din 25 aprilie 1979. Pe lângă aceasta, se mai adaugă următoarele diferenţe: 1) A fost lărgit textul „Principiilor generale”; 2) Au fost introduse toate referinţele biblice conţinute în Lecţionarele riturilor sacramentelor şi sacramentaliilor, publicate după prima ediţie a Orânduirii lecturilor de la Liturghie; 3) Au fost adăugate şi indicaţiile biblice pentru lecturi în unele Liturghii „pentru diferite necesităţi”, ca şi pentru lecturile la alte Liturghii introduse pentru prima dată în Liturghierul Roman din 1975; 4) Cât priveşte celebrările Sfintei Familii, a Botezului Domnului, a Înălţării şi a Rusaliilor au fost adăugate referinţe la lecturi „ad libitum”, astfel ca să rezulte complet, şi pentru aceste celebrări, cadrul textelor biblice, aşa cum sunt distribuite în ciclurile A, B, C din Lecţionarul festiv; 5) S-au introdus indicaţiile biblice pentru sfinţii adăugaţi ulterior în Calendarul Roman general.  
Noua ediţie a Lecţionarului Roman în limba română a fost realizată de Comisia liturgică din cadrul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi după textul original latin:Missale Romanum, Ex decreto sacrosancti oecumenici Concilii Vaticani II instauratum, auctoritate Pauli PP. VI promulgatum, Ioannis Pauli PP. II cura recognitum, Ordo Lectionum Missae, Editio typica altera, Libreria Editrice Vaticana 1981. Traducerea acestor texte a fost aprobată de Conferinţa Episcopală Română cu prot. nr. 112/29.11.2006 şi a obţinut recunoaşterea (recognitio) din partea Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor prin decretul nr.1527/03/L.
Lecționarul Roman în limba română apare sub egida Conferinţei Episcopale Române şi va fi tipărit în şase volume: 1. Timpul Adventului şi Timpul Crăciunului; 2. Timpul Postului Mare şi Timpul Pascal; 3. Timpul de peste An, Săptămânile I-XVII; 4. Timpul de peste An, Săptămânile XVIII-XXXIV; 5. Sfinţii; 6. Pentru Liturghiile rituale şi votive, pentru Liturghiile celebrate în diferite necesităţi sau trebuinţe, la Liturghiile pentru răposaţi.Precizăm că, prin dispoziţia Conferinţei Episcopale Române, această ediţie a Lecţionarului Roman este declarată tipică pentru România şi intră în vigoare începând cu anul liturgic 2013-2014. 
Pr. dr. Ştefan Lupu

 

Titlu original:  MISSALE ROMANUM, Ex decreto Sacrosancti Oecumenici Concilii Vaticani II instauratum, autoritate Pauli PP. VI promulgatum, Ioannis Pauli PP. II cura recognitum, Lectionarium, I. De tempore ab Adventu ad Pentecosten, II. Tempus per annum post Pentecosten, III. Pro missis de sancti, ritualibus, ad diversa, votivis et defunctorum, Editio typica altera, Typis Polyglottis Vaticanis 1981.