Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc. Curs de pregătire umană pentru a intra în viaţa de familie

Editura: Editura Sapientia

Tema: Familia

An apariție: 2015

Număr pagini: 140

Dimensiuni: 13.50 x 20.00 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc. Curs de pregătire umană pentru a intra în viaţa de familie

Catehismul Bisericii Catolice afirmă următoarele: „Legământul Căsătoriei, prin care un bărbat şi o femeie formează împreună o comunitate pe viaţă, rânduit prin însăşi natura sa spre binele soţilor, precum şi spre naşterea şi educarea copiilor, a fost ridicat de Cristos Domnul, printre cei botezaţi, la demnitatea de sacrament” (art. 1601).

Pregătirea care precedă sacramentul Căsătoriei trebuie privită într-un dublu sens, şi anume: mai întâi, din perspectiva Bisericii şi, apoi, din perspectiva logodnicilor. Pentru Biserică, această pregătire se prezintă ca fiind una necesară, iar pentru logodnici, una utilă. De pregătire la căsătorie are nevoie în primul rând Biserica, pentru că, deşi în cazul de faţă, sunt mirii cei care celebrează sacramentul, Biserica are misiunea să asiste, adică să se asigure de validitatea sa, motiv pentru care, pentru Biserică, pregătirea pentru căsătorie reprezintă mijlocul prin care îşi poate da seama că mirii îndeplinesc condiţiile recerute pentru celebrarea Căsătoriei. Pentru miri însă, pregătirea nu e atât „necesară”, în sensul că reuşita căsătoriei lor ar depinde strict de această pregătire, dar este „utilă”, în sensul că îi poate ajuta foarte mult să facă acest important pas într-un mod mult mai conştient.

Părintele Felician Tiba, prin lucrarea Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc. Curs de pregătire umană pentru a intra în viaţa de familie, apărută recent la Editura Sapientia, doreşte să ofere tinerilor care se pregătesc în vederea constituirii unei familii, un ghid plăcut de conversaţie, între cel care caută răspunsuri, punând întrebări, şi cel care e chemat să dea răspunsuri, punând şi el întrebări, pentru clarificări cu privire la obiectul în discuţie.

Întrebările la care încearcă autorul să răspunsă în acest curs, pe lângă multe altele, sunt: „Ce vor să spună cuvintele Cărţii Genezei că «Dumnezeu i-a făcut bărbat şi femeie»?”; „Cum trebuie tratate familia şi căsătoria?”; „Cum se poate împlini voinţa Creatorului?”; „Care sunt principiile coordonatoare ale acestei instituţii divine?”; „Cum trebuie pregătită întemeierea unei familii?” etc.

Lucrarea se deschide cu o prefaţă semnată de PS Petru Gherghel, care accentuează că sacramentul Căsătoriei este „un legământ sfânt de iubire pentru viaţa lumii”, şi cu o introducere sub forma unei istorioare, prin care se încearcă să se ilustreze necesitatea unei pregătiri înainte de „a da un nume iubirii dintre doi îndrăgostiţi”, nume care nu este altul decât „familia”.

Apoi, părintele Felician, după ce oferă o definiţie a sacramentului Căsătoriei, pornind de la Catehismul Bisericii Catolice, ia fiecare moment cheie care este presupus de acest moment deosebit: vorbeşte la început de „Căsătoria ca vocaţie”, apoi tratează despre protagoniştii acestui sacrament, şi anume, „logodnicii” şi iubirea curată care trebuie să existe între ei, apoi analizează momentul propriu-zis al „Căsătoriei” (moment în care cei doi logodnici se văd în postura de „soţ şi soţie”), dar şi responsabilităţile ce decurg din acest act, urmând ca în final să prezinte viaţa de familie (moment în care cei doi sunt „părinţi”), incluzând aici bucuriile şi problemele cu care se confruntă în mod normal aceasta.

Concluzia acestui curs este cât se poate de pozitivă: privirea îndreptată spre Dumnezeu şi colaborarea cu planul lui sunt modul cel mai eficace prin care acest „drum anevoios” devine unul care îi împlineşte „pe cei doi”.

Lucrarea părintelui Felician Tiba se adresează în special tinerilor care doresc să înţeleagă misterul pe care-l poartă în suflet la vârsta întrebărilor pentru un adevărat proiect de viaţă (căsătoria şi familia), dar poate fi utilă şi tuturor celor care vor să redescopere valoarea şi frumuseţea trăirii acestui sacrament.


Laurenţiu Turbuc