Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Memorii despre părintele Alois Scrosoppi, Fondatorul Institutului Părăsitelor şi al Providenţei de sub ocrotirea sfântului Gaetan Tiene

Editura: Editura Sapientia

Traducător: pr. prof. dr. Eduard Ferenţ

An apariție: 2003

Număr ediție curentă: 1

Număr pagini: 340

Dimensiuni: 14 x 20 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

La zece iunie 2001, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea îl ridica la cinstea altarelor pe sfântul Alois Scrosoppi (1804-1884), preot catolic din Udine (Italia), fondatorul Congregaţiei Surorilor Providenţei. În omilia ţinută cu acea ocazie, Sfântul Părinte l-a prezentat ca pe un preot dăruit cu totul iubirii lui Dumnezeu şi aproapelui, mai ales celor mai nevoiaşi, ca un slujitor al providenţei care a făcut din credinţă principiul sfinţirii sale. Speranţa l-a susţinut pe drumul ascezei, înfruntând cu răbdare multe încercări. În sfârşit, caritatea, pe care a practicat-o în mod exemplar, a fost secretul lungului şi neobositului său apostolat, alimentat de constanta unire cu Cristos, contem­plat şi imitat în umilinţă şi sărăcia naşterii sale la Betleem, în simplitatea vieţii trud­nice de la Nazaret, în completă jertfire de sine pe Calvar şi în ţăcerea elocventă a Euharistiei. De aceea, Biserica îl propune preoţilor şi credin­­cioşilor ca model de profundă şi eficientă sinteză dintre comuniunea cu Dum­nezeu şi slujirea fraţilor. 
Dată fiind actualitatea sa, am tradus din limba italiană biografia părintelui Alois Scrosoppi, scrisă de canonicul pr. dr. Alois Tinti la câţiva ani după moartea sfântului. Prin toată viaţa sa, părintele Alois Scrosoppi ne îndeamnă şi pe noi ca sufletele noastre să respire printre sfinţi. Sfinţindu-ne, îi vom putea sfinţi, la rândul nostru, pe alţii.
Eduard Ferent

 

Titlu original: Memorie del Padre Luigi Scrosoppi D.O., Fondatore dell'Istituto Derelitte e delle Suore della Provvidenza, sotto patricino de S. Gaetano