Întrebarea cu privire la rugăciune revine mereu, atât în discuţiile, cât şi în practicile noastre. Nu există om, chiar şi necredincios, care să nu se fi rugat măcar o dată în viaţă. Dar cum să ne rugăm, pentru ce şi – mai ales – cui? Setea de Dumnezeu îi însoţeşte pe toţi oamenii şi pe fiecare în parte de-a lungul vieţii. După cum spune Sfântul Augustin, „ne-ai făcut, Doamne, pentru Tine, şi neliniştit este sufletul nostru până nu-şi va găsi odihna în Tine.” Însă cultura şi societatea actuală, caracterizate printr-o mentalitate secularizată, îngreunează cultivarea unei spiritualităţi autentice.

Întrebările pe care le suscită această situaţie sunt numeroase. Rugăciunea este o întâlnire cu persoana proprie sau cu Dumnezeu? Este deschidere la voinţa lui Dumnezeu, sau o tehnică de a înfrunta dificultăţile vieţii prin controlul propriilor emoţii şi sentimente? În rugăciune, cel mai important este Dumnezeu, sau sinele?

Conştientă că inima omului nu-şi va găsi odihna decât în Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, singurul care îi poate satisface setea de veşnicie, Biserica are datoria de a vesti mesajul creştin în orice timp.

Titlu original: «Mi alma tiene sed de Dios, del Dios vivo» (Sal 42,3). Orientaciones doctrinales sobre la oración Cristiana

Autor: Conferencia Episcopal Española, 2019. Adaos de Claudia Stan, Victor-Emilian Dumitrescu