Această carte, apărută în primă versiune italiană la Roma, s-a dorit a fi celebrare demnă în cultura română a 40 de ani de la Declaraţia universală a drep­turilor omului din 10 decembrie 1948. Echilibrul politic fragil, în care se duceau atunci tratativele diplomatice între Sfântul Scaun şi guvernul totalitarist de la Bucureşti, impunea autorului român atât restricţii strategice majore, cât şi obligaţia de a semnala opiniei publice adevărul asupra colaborării umanitare în condiţii limită, care exprimau o paralelă a epocii cu dominaţia nazistă.

Se dorea a fi un sensibil memento asupra inumanei suprimări a drepturilor omului în dominaţia comunistă.

Cititorul român, precum cel italian din 1988, pătrunde în culisele istoriei universale, în care România, dominată, şi Sfântul Scaun, ameninţat, nu ezitau sacrificiile pentru apărarea demnităţii umane.