A vorbi despre suferinţă este un lucru extrem de greu. Discursul despre suferinţă e una, suferinţa trăită, experimentată, e cu totul altceva, şi cine este lovit de suferinţă nu mai are chef să ţină discursuri despre suferinţă. Şi nu numai că nu mai are chef să ţină discursuri despre suferintă, dar îşi dă seama cât de zadarnice, cât de false sunt cuvintele oamenilor despre suferinţă.

Nouă, creştinilor, Sfânta Scriptură ne aminteşte la tot pasul că Dumnezeu este un Dumnezeu misterios şi că misterul suferinţei ţine de misterul lui Dumnezeu. Gândurile lui nu sunt gândurile noastre şi distanţa dintre gândurile noastre şi gândurile lui este mai mare decât distanţa de la cer la pământ.

Răspunsul lui Dumnezeu la strigătele omenirii a fost Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a coborât, şi-a aşezat locuinţa în mijlocul oamenilor, locuind până la sfârşitul veacurilor în mijlocul lor, mai ales, în sfintele taine. El a devenit solidar cu noi, a luat asupra sa toate suferinţele noastre. Şi pentru noi, creştinii, suferinţa rămâne un mister. Dumnezeu nu ne dă o explicaţie pentru orice suferinţă, dar ne dă un sens, o valoare a suferinţei, eliberându-ne de disperarea nonsensului, absurdului, inutilităţii suferinţei şi, mai ales, încurajându-ne cu prezenţă permanentă.

C. Dumea