Pentru viaţa creştină şi, în special, pentru cea prezbiterală, formarea spirituală este una dintre coloanele de bază, alături de cea umană şi intelectuală. De aceea, formarea integrală a viitorilor preoţi în seminar se desfăşoară pe trei coordonate principale: rugăciune, studiu şi viaţă comunitară, iar personalitatea lor creşte zi de zi, până când va atinge plinătatea ei în Cristos, „omul perfect”.

Acest ideal nu este rezervat în mod exclusiv clericilor şi persoanelor consacrate, ci se adresează tuturor creştinilor care doresc şi aspiră să-şi împlinească vocaţia pe care au primit-o de la Dumnezeu. Aşa cum orice mlădiţă, ca să-şi păstreze vigoarea şi să-şi actualizeze potenţialităţile originare, trebuie să se ţină de viţă şi, de aici, să-şi soarbă energia vitală, tot astfel orice creştin care doreşte să trăiască şi să crească în Cristos, trebuie să se alimenteze mereu din izvorul vieţii. Acest lucru se realizează nu numai prin primirea sacramentelor, care rămân locul privilegiat al întâlnirii cu Cristos, ci şi prin rugăciunea personală şi comunitară.

Dintre diferitele moduri posibile de rugăciune, meditaţia zilnică, înţeleasă ca o „confruntare” critică şi personală cu voinţa iubitoare a lui Dumnezeu, reprezintă pentru creştin un instrument eficace în vederea „configurării” sale cu modelul său, Isus Cristos.

Cartea de faţă pune în lumină faptul că viaţa creştină, cu dimensiunea ei spirituală, este o invitaţie continuă la bucurie, pentru că, la capătul ei, se află mereu Cristos, prin care, în Duhul Sfânt, intrăm în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, izvorul adevăratei bucurii şi fericiri.

Autorul a adunat în această carte o serie de meditaţii mai vechi, şi anume meditaţiile pe care le-a ţinut seminariştilor de la Institutul Teologic din Iaşi între anii 1982-1983. Cu toate acestea, ele nu şi-au pierdut actualitatea şi importanţa lor în ochii acelora care, cu răbdare şi perseverenţă, lucrează zilnic la desăvârşirea „staturii” omului perfect din ei.

Şt. Lupu