Cea de-a doua Adunare generală extraordinară a Sinodului episcopilor, în raportul final din 07.12.1985, referindu-se la necesitatea sfinţeniei cerute persoanelor consacrate, afirmă: „Astăzi avem mare nevoie de sfinţi pe care trebuie să-i cerem fără încetare lui Dumnezeu”.

Constatarea: „astăzi avem mare nevoie de sfinţi” şi apelul: „trebuie să-i cerem fără încetare lui Dumnezeu” m-au determinat să abordez această problematică a sfinţirii omenirii şi a rolului pe care trebuie să-l joace preotul hirotonit pentru a impulsiona şi a conduce lumea la sfinţenia voită de Dumnezeu.

Prin această succintă lucrare am încercat să înlătur ceva din valul misterului ce acoperă preoţia lui Cristos şi să proiectez o modestă lumină asupra chemării la sfinţenie a preoţilor lui Cristos şi, prin ei, a întregii omeniri. Parcurgând acest itinerar istoric, scripturistic, dogmatic, eclezial şi pastoral am voit să arăt că realizarea plenară a funcţiei sacerdotale cere cu acută stringenţă sfinţenia personală specifică chemării preoţeşti. Membrilor Bisericii li se acordă prin sacramente darul sfinţeniei, dar li se cere şi colaborarea cu darul primit pentru a ajunge la desăvârşirea sfinţeniei.

În planul divin, preotul ca mediator al sfinţirii lumii este consacrat să ofere oamenilor posibilitatea dobândirii mântuirii. Pentru aceasta, el este constituit administrator al sfintelor taine, mijloacele eficiente de sfinţire, orânduite de Cristos şi încredinţate Bisericii sale. Preotul constituit cap şi mire al Bisericii este orânduit să conducă poporul lui Dumnezeu pe calea sfinţeniei atât prin exortaţie şi administrarea sfintelor sacramente, cât şi prin viaţa sa trăită în sfinţenie. Astfel, preotul, slujind poporul lui Dumnezeu şi dăruindu-se dezinteresat acestuia, îi prezintă lui Cristos o mireasă curată şi sfântă, fără pată sau zbârcitură.

Isus voieşte ca preoţia sa unică, irepetabilă şi eternă, să fie activă acum în Biserica sa prin preot, adevăratul său reprezentant vizibil. Preotul, ca reprezentant al lui Cristos-Preot, este chemat să-l întrupeze în viaţa sa, supunându-se necondiţionat lui Dumnezeu şi acţionând în mod special în numele şi persoana lui Cristos pe care îl reprezintă. Astfel, preotul devine imaginea vie şi transparentă a lui Cristos, un alter ego Christi, ce trăieşte şi acţionează şi astăzi în omenirea răscumpărată.

I. Enaşoae