Teologia spirituală sau spiritualitatea (din lat. spirituálitas) se referă atât la valorile spirituale, cât şi la concepţiile şi practicile proprii ale unei religii sau ale unei confesiuni creştine (de ex.: spiritualitate catolică, ortodoxă etc.) sau ale unui ordin călugăresc (de ex.: spiritualitate benedictină, franciscană etc.). Părintele Enăşoae mărturiseşte că lucrarea sa nu-şi doreşte decât să fie o completare modestă, în linia Cartei Sinodale a Diecezei de Iaşi, a unor teme de teologie spirituală din lucrarea Cântarea sfinţeniei, scrisă de pr. Cristinel Fodor, director spiritual la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, apărută în anul 2007, la Editura "Sapientia" a acestui Institut. A avea o credinţă clară, conform Crezului Bisericii, este adesea etichetat drept fundamentalism. În timp ce relativismul, adică a te lăsa dus de colo-colo de orice curent de învăţătură, apare drept unica atitudine care e la înălţimea timpurilor de azi. Se constituie o dictatură a relativismului, care nu recunoaşte nimic drept definitiv şi care lasă drept unică măsură doar propriul eu şi dorinţele acestuia. Noi, în schimb, avem o altă măsură: pe Fiul lui Dumnezeu, adevăratul om. El este măsura adevăratului umanism. O credinţă adultă nu este aceea care urmează moda şi ultima noutate; credinţa adultă şi matură este aceea care este profund înrădăcinată în prietenia cu Cristos. Această prietenie ne deschide spre tot ceea ce este bun şi ne oferă criteriul pentru a discerne între adevărat şi fals, între înşelăciune şi adevăr. Această credinţă adultă trebuie să o maturizăm, spre această credinţă trebuie să călăuzim turma lui Cristos. Şi această credinţă - numai credinţa - realizează unitatea şi se împlineşte în iubire. Tocmai de aceea, autorul mărturiseşte împreună cu papa Paul al VI-lea că vrea să se reaprindă interesul pentru chestiunile referitoare la perfecţiune; nu atât pentru a elabora noi teorii, cât mai ales pentru a genera noi energii (ES 19). Teologia spirituală dispune de izvoare şi de mijloace pentru a realiza acest deziderat atât prin reflecţia sapienţială, cât şi prin utilizarea cu înţelepciune a pedagogiei creştine, afirmă autorul ca o concluzie la apariţia acestei cărţi. Cele 16 capitole ale prezentului volum sunt ca o invitaţie la o călătorie în universul tainic al misticii creştine, aşa cum s-a concretizat ea în experienţa Bisericii şi îl invită pe cititor la redescoperirea lui Cristos, unicul Mântuitor care va salva lumea, după cum spunea şi papa Ioan Paul al II-lea (NMI 29).