Editura: Editura Galaxia Gutenberg
Colecția: Aletheia
Tema: Filosofie
An apariție: 2010
Număr pagini: 248
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Tip copertă: necartonata
Recomandată pentru vârsta: Audiență generală
Filosofia primă este acea ramură a filosofiei care cercetează primele principii şi cauze ale lucrurilor extinse, private în dimensiunea cea mai simplă a realităţii lor. Această disciplină nu porneşte de la ceea ce ne este necesar şi util pentru a atinge nişte obiective practice, care sunt exterioare actului propriu-zis al cunoaşterii. Este o disciplină teoretică sau “contemplativă”, care cercetează în mod gratuit raţiunile de a fi şi cauzele neschimbătoare ale lucurilor. Cercetarea filosofiei prime nu are în vedere ceva care este în afara cunoaşterii, ci îşi are scopul numai în ea însăşi.
Manualul de filosofie primă este destinat tuturor celor care vor să se apropie de gândirea metafizică provenită din filosofia primă a grecilor şi dezvoltată ulterior în ontologia medievală. Metafizica, privită ca disciplină de studiu, a dispărut azi din curriculum-ul celor mai multe licee şi universităţi, din cauza influenţei covârşitoare a pragmatismului asupra programelor educaţionale. Manualul de faţă încearcă să suplinească această lipsă: scopul său este de a-i sprijini pe cei care vor să înveţe şi acum să contemple gratuit principiile şi cauzele lucrurilor, cultivând ceea ce grecii au numit “iubire de înţelepciune” (philosophia).