La moartea marelui A. Bunea

Te scaldă neam în lacrimi, căci Bunea nu mai este!

O! plânge, plânge vieaţa-i, eroica-i poveste,

Căci El s’a dus în moarte şi n’o să vină iară

S’aducă zori de bine şi’n inimi primăvară.

Acum cunoaştem spada ce-a înfruntat duşmanii,

Acum cunoaşte clipa ce nu ştiură anii.

Măreţu-i sbor de vultur şi inima-i adâncă

Nu-i creer, nu-e rază, s’o tălmăcească încă.

O cetăţuie mândra, un zeu a fost în vieaţă,

Apostol ce’nsenină a vremurilor ceaţă,

Erou ursit să moară pe câmp de bătălie

Ş’alui amară moarte titani giganţi să ‘nvie.

Te-ai stins, te-ai stins, Tu soare, când greul ne doboară,

Când vieaţa ni-e furtună, când gloanţele ne-omoară;

Te-ai stins când groapa-i gata ş’aşteaptă să ne stingem,

Te-ai dus divin Achile şi ne-ai lăsat să plângem.

... E noapte – oarbă noapte, pe ceriuri nu sunt stele,

Dar treze stau în ceaţă a noastre citadele.

Eşti mort, dar totuşi viu eşti în inimile noastre!

[...]Vrem soare, vino soare cu zările albastre!

Aron Cotruş, Blaj, 2 Decembrie 1909