Profunzimea şi complexitatea operei eminesciene au determinat „interpretări” variate ale creaţiei sale, unele profund contradictorii. Opera lui Eminescu este prin excelenţă „o operă deschisă”, după un concept al lui Umberto Eco, şi fiecare generaţie, în funcţie de sensibilitatea epocii, va găsi noi sensuri, aşa cum profeţea, încă de acum un secol, un entuziast preţuitor şi epigon al său, Al. Vlahuţă.

Poetul a fost considerat când conservator, nostalgic după formele de civilizaţie ale trecutului medieval românesc, când socialist, când romantic (ultimul mare romantic din literatura universală), când precursor al simbolismului prin muzicalitatea poeziei sale, vizionar al unităţii naţionale, naţionalist (sensul dat de D. Mureşanu, unul dintre exegeţii importanţi ai poetului şi autorul unui studiu despre Naţionalismul lui Eminescu, este acela de patriot, iubitor de naţiune), dar şi antisemit, protolegionar. Contradictoriu este şi răspunsul la întrebarea dacă a fost un poet religios.