Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Asertivitatea ca atitudine relaţională eficace în comunităţile religioase feminine. O cercetare în România

Editura: Editura Serafica

Tema: Studii

An apariție: 2015

Număr pagini: 152

Dimensiuni: 14 x 20 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Asertivitatea ca atitudine relaţională eficace în comunităţile religioase feminine. O cercetare în România

Prezentată ca o „platformă existenţială”, în care persoanele se angajează pentru a crea un spaţiu relaţional eficace, în manifestarea propriilor calităţi şi a propriei personalităţi, viaţa consacrată se propune a fi un ideal ce împlineşte în profunzime pe cei care îl urmează. Întrucât, însă idealul se întâlneşte cu realul, viaţa în comunităţile religioase întâmpină şi dificultăţi, datorate diferitelor stiluri de viaţă ereditate de persoanele ce o compun.

În această carte, dificultăţile sunt prezentate din punct de vedere psihologic prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii comunitare. De fapt, aceste personae suferă, plângându-se că nu sunt înţelese de cei din jur, considerându-se mereu victime şi trăind într-o continuă frustrare. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. În acest fel atitudinea agresivă se impune şi creează discrepanţă în comunităţi, având ca efect, pe termen îndelungat, autoizolarea.

Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme, după cum ne spun clasicii, începând cu Aristotel şi preluat de sfântul Toma de Aquino: in medio stat virtus, «virtutea stă la mijloc». Asertivitatea se propune ca o atitudine prin care persoana ştie să-şi exprime propriile idei, fără a agresa şi fără a viola drepturile celor din jur, ştiind să preţuiască şi să respecte calităţile celorlalte persoane.