Etica creștină din perspectiva persoanei

Discursul etic personalist se fundamentează pe categorii antropologice și etice precum experiența morală, natura, legea naturală, conștiința, cultura, prezente și în domenii care angajează atât raporturile dintre persoane, cât și raportul omului cu divinitatea. Domeniile pe care le-am interogat sunt evidente: filosofic, în optica personalistă (Max Scheler), biblic, în modelul cristologic și apocaliptic și viziunea femeii în biserica primară; bioetic, din perspectiva bolii și a problemelor pe care le ridică. Criza antropologică și fenomenul globalizării îl proiectează pe om fie spre trecut (criza), fie spre viitor (globalizarea). Omul își dă seama că au apărut factori noi care îl obligă la o regândire a viziunii despre om, a raportului cu ceilalți, a valorilor etice și a normelor care ghidează și fundamentează relația cu ceilalți și respectul față de demnitatea persoanei, în pofida aplatizării ethos-ului comunitar. Titlul prezentei lucrări indică faptul că omul are o identitate etică, pe lângă cea personală, care se fondează pe conștiința morală personală, cu rădăcini adânci în mentalitatea dominantă, în educația asimilată și în experiențele personale acumulate.

Din cuprins: Reflecții despre criza antropologică actuală; Fenomenul globalizării în reflecţia socială a Papei Ioan Paul al II-lea; Persoana și conștiința creștină în Conciliul Vatican II și în enciclica Veritatis Splendor; Incursiune în istoria termenului „persoană” din perspectivă filosofică și teologică; Concepţia despre persoană la Max Scheler; Contribuţia experienţei umane la reflecţia teologiei morale; Conceptul de lege naturală în enciclica Humanae vitae; Apocalipsul și nonviolența: un oximoron?; Rolul femeii în Biserica primară; Reîntoarcerea la valorile familiei; Experienţa bolii: noi probleme antropologico-etice; Raportul dintre spiritualitate şi viaţă.