Ce rămâne când ai gustat totul – şi nu eşti fericit?

Întrebarea este cu atât mai dificilă când ai douăzeci şi patru de ani şi este 1939, anul în care începe un nou război. Fire sensibilă, de artist, protagonistul se simt direct responsabil de această imensă povară care apasă asupra lumii. Decide să-i dea o rezolvare personală, care îl va conduce la cea mai neaşteptată alegere.

Extrase:

Din Cuvântul înainte la ediţia în limba română, de Marius Taloş SJ:

Dacă ar fi să atribuim câte un punct cardinal celor patru personalităţi americane menţionate de Papa Francisc în discursul ţinut pe 24 septembrie 2015 în faţa Congresului American, şi anume preşedintele Abraham Lincoln, reverendul Martin Luther King, Slujitoarea lui Dumnezeu Dorothy Day şi călugărul cistercian Thomas Merton, atunci ultimului i s-ar potrivi cel mai bine Estul – Orientul. Fără îndoială că o astfel de atribuire nu se impune de la sine pentru un american născut în Franţa, botezat într-o biserică anglicană şi mort într-o mănăstire cisterciană din Thailanda. Şi totuşi, autobiografia sa Muntele cu şapte trepte – sau mai degrabă „Confesiunile” sale încredinţate nouă de un spirit augustinian al timpurilor noastre – ne îndreptăţesc să descoperim în autorul lor un neobosit căutător al Răsăritului, înţeles însă mai degrabă în sens existenţial decât geografic, cultural ori religios.

Din capitolul „Sfânta Fecioară a Muzeelor”

...Nu multă vreme după ce începusem să merg la şcoala elementară din localitate, unde şedeam cu mare jenă printre copiii cei mai mici şi încercam să prind din mers franceza, Tata întocmise deja planurile pentru casa pe care aveam s-o construim pe terenul cumpărat la picioarele Calvarului. Avea să fie alcătuită dintr-o încăpere mare care să fie şi atelier şi sufragerie şi cameră de zi, iar la etaj, două dormitoare. Asta era tot.

Am trasat fundaţiile, iar Tata, împreună cu un muncitor, au început să sape. Apoi, a venit un căutător de apă, şi ne-a găsit apă, şi ne-am făcut fântână. Lângă fântână, Tata a sădit doi plopi – unul pentru mine, unul pentru John Paul – iar la răsărit de casă a plantat, în primăvara următoare, o grădină mare.

Între timp ne făcusem o mulţime de prieteni. Nu ştiu dacă prin capitalistul Rodolausse sau prin căruţaşul radical-socialist Pierrot, am intrat în contact cu clubul local de rugby, sau ei cu noi. Însă unul dintre primele lucruri care s-au întâmplat după sosirea noastră a fost că o delegaţie de la clubul „Avant-Garde de Saint-Antonin“ s-a înfăţişat la Tata şi l-a rugat să devină preşedintele clubului. Fiindcă era englez, îşi închipuiau că este expert în orice tip de sport. De fapt, el chiar jucase rugby pentru şcoala lui din Noua Zeelandă. Aşa că a ajuns preşedintele clubului şi, din când în când, le arbitra jocurile sălbatice, riscându-şi viaţa. Nu numai că se schimbaseră regulile faţă de vremea lui, ci, la St Antonin, exista şi o interpretare specială a lor, pe care nimeni n-o putea descoperi fără o revelaţie privată sau fără darul discernerii spiritelor. Cu toate acestea, a reuşit să rămână în viaţă până la sfârşitul sezonului...

Titlu original: The Seven Storey Mountain