Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Nicolae Iosif Camilli. Primul episcop de Iasi (1884-1894, 1904-1915)

Editura: Editura Sapientia

Colecția: Istoria Bisericii

Tema: Istorie

An apariție: 2015

Număr pagini: 226

Dimensiuni: 14 x 20 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Nicolae Iosif Camilli. Primul episcop de Iasi (1884-1894, 1904-1915)

Această carte de istorie ecleziastică a fost publicată la un moment aniversar, și anume împlinirea, la data de 30 decembrie 2015, a 100 de ani de la trecerea la Domnul a episcopului Nicolae Iosif Camilli.

Cartea este structurată în trei părți. În prima parte, pe parcursul a trei capitole, autorul prezintă mai întâi, pe scurt, istoria creștinismului din România la Est de Carpați, până la înființarea Vicariatului Apostolic al Moldovei (1818). În continuare, autorul conturează un portret biografic al episcopului Camilli și descrie activitatea sa ca vizitator apostolic, o activitate de reformare și organizare care a stat la baza înființării Episcopiei de Iași.

Partea a doua a lucrării cuprinde cinci capitole și începe cu anul 1884, când Papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea apostolică Quae in christiani nominis incrementum, desființează Vicariatul Apostolic al Moldovei și ridică teritoriul acestuia la rangul de episcopie, cu denumirea Episcopia Catolică de Iași și având centrul ei administrativ la Iași. În continuare, autorul prezintă dificultățile pe care le-a întâmpinat primul episcop de Iași, Nicolae Iosif Camilli, în organizarea diecezei şi pregătirea unui cler indigen. Aceste dificultăți, precum și unele divergențe cu membrii Ordinului Franciscan, din care el însuși făcea parte şi care se ocupase de misiunea din Moldova de atâta timp, l-au determinat pe episcopul de Iași în 1894, la doar 10 ani de la numire, să-și dea demisia. Între anii 1894 și 1904, nou-înființata Dieceză de Iaşi a fost păstorită de episcopul Dominic Jaquet și de alți doi administratori apostolici. În tot acest timp, episcopul Camilli, care se bucura de mare stimă la Sfântul Scaun, a îndeplinit diferite sarcini încredințate de Sfântul Părinte. După retragerea episcopului Jaquet, Nicolae Iosif Camilli a fost numit din nou episcop al Diecezei de Iaşi, pe care a păstorit-o până la moartea sa, în 1915.

Ultima parte a cărții este o Anexă ce cuprinde declarații, informații din diferite arhive, precum și copii după documente și imagini cu episcopul Camilli.

David Eduard Cristian