Editura: Editura Sapientia
Traducător: Georgeta-Ica Lazăr
Colecția: Cateheză
Tema: Cateheză şi sacramente
An apariție: 2016
Număr pagini: 548
Dimensiuni: 17 x 24 cm
Tip copertă: necartonata
Recomandată pentru vârsta: Audiență generală
„De ce?” este întrebarea care se poate rosti în orice limbă și în orice limbaj. Este întrebarea naturală a copilului care îi pune des în dificultate chiar și pe cei mai înțelepți. Și ar trebui să fie întrebarea zilnică a tuturor. Blocați uneori de teama unui răspuns care nu ne-ar mulțumi, ascundem bine sursa curiozității: mirarea.
Orice credincios care ia în serios actul său de credință rămâne uimit în fața acestui mister. Însă credința nu este o suspendare în noapte, ci un drum de căutare. Acestei căutări îi vine în ajutor părintele Pierre Descouvemont. Filosof și teolog deopotrivă, el s-a confruntat la rândul său cu propriile întrebări, dar și cu întrebările elevilor din anul terminal de liceu cărora le-a fost, vreme îndelungată, profesor. Poziția din care vorbește nu este aceea a unui învățat care știe totul, ci aceea a unui creștin fericit.
Cartea Ghidul dificultăților credinței catolice este rodul curajului autorului de a-și pune întrebări și de a le oferi răspunsuri. Bineînțeles, fiind întrebări care privesc credința, răspunsurile nu sunt exhaustive. Rostul acestora nu este nicidecum de a convinge, ci de a ne ajuta să ne deblocăm drumul de căutare, atunci când acesta este împiedicat de dubii și scepticism.
Nu vom dobândi credință după parcurgerea acestei cărți, dar vom beneficia de o lumină care va face drumul mai ușor de parcurs. De asemenea, scopul acestui Ghid nu este acela de a pune la dispoziția credincioșilor un volum de informații. De fapt, cartea în sine nu este un scop, ci mijlocul prin care realitățile credinței ne vor conduce spre o Persoană, într-un act de încredere care ne face să ne deschidem în rugăciune.
În această lucrare, Pierre Descouvemont își propune niște piste de reflecție asupra „principalelor obiecții formulate împotriva unui număr de adevăruri fundamentale ale credinței creștine: învierea lui Cristos, zămislirea sa feciorelnică, prezența sa reală în Euharistie etc.”
Datorită caracterului său de ghid, această carte este structurată sistematic, în ciuda diversității subiectelor abordate: unele cu caracter teologic, altele istorice, altele exegetice; independența capitolelor permite consultarea unui singur subiect, fără a fi necesară și parcurgerea celorlalte întrebări.
Cui se adresează cartea Ghidul dificultăților credinței catolice? Datorită expunerii simple și concise, aceasta poate fi citită de toți cei care nu se tem să-și pună întrebări și să răspundă în mod serios la ele: tineri, adulți și chiar persoane vârstnice. Însă, primii interpelați de această carte sunt cei care expun sau se pregătesc să devină purtători ai mesajului evanghelic în lumea de azi. Îmbogățindu-se ei înșiși de simplitatea și extraordinara coerență a mesajului creștin, vor putea să poarte această bogăție către ceilalți.
David Eduard Cristian
Titlu original: Guides des difficultés de la foi catholique