Corabie fără pînze şi fără cîrmă are un mai apăsat caracter liric-meditativ. Sunt evocări ale Clujului vechi, unde a copilărit Adrian Grănescu, reconstituiri din cutele memoriei afective, ale unor străzi, clădiri prestigioase, figuri carismatice. Este vorba, mai ales, despre preotul Ionel, unchiul autorului, apoi despre imaginea patriarhală a tatălui (tăind pâinea zilnică), despre desfătările curate ale lecturilor, despre călătoria „teleportată”, care începe în „Biroul parohial”, un fel de spaţiu miraculos, sustras timpului.

             Cartea este rodul unei iubiri a Transilvaniei preoţilor şi a oamenilor simpli, a vechimii şi temeiniciei acestora.

Adrian Popescu