Pentru orice comandă efectuată, cumpărătorul va achita costurile de transport la primirea produselor comandate.

Limitele revoluției în fața suferinței

Limitele revoluției în fața suferinței

Limitele revoluției în fața suferinței


ISBN: 978-606-578-162-7
Preț: 10.00 RON

Editura: Editura Sapientia

Colecția: Tratate de teologie

Tema: Teologie

An apariție: 2014

An prima ediție: 73

Dimensiuni: 14 x 20 cm

Tip copertă: necartonata

Recomandată pentru vârsta: Audiență generală

Limitele revoltei în fața suferinței

Revolta în fața suferinței este o experiență umană cu care se confruntă orice om, iar dorința de a găsi un răspuns și o soluție este omniprezentă și foarte presantă.

În studiul Limitele revoltei în fața suferinței pr. Iosif Tiba își propune să analizeze unele curente de gândire din filozofie, literatură și spiritualitate, pentru a repera capcanele în care omul poate deveni prizonier dacă rămâne singur cu el însuși, cu puterile și resursele proprii. Numai prin deschiderea către un Altul, care este Dumnezeu, și intrarea în misterul persoanei lui Cristos, trimisul lui Dumnezeu, omul poate descoperi noi lumini și noi soluții cu adevărat reale și pline de pace și de speranță la problema suferinței. Prin acest studiu, autorul încearcă să depășească răspunsurile și soluțiile prestabilite și limitate de o anumită mentalitate sau cultură.

În introducere, autorul face o trecere în revistă a răspunsurilor pe care omul le-a dat în decursul istoriei la problema suferinței. Un nod important pentru înțelegerea revoltei omului modern împotriva lui Dumnezeu din cauza suferinței este ideea pe care omul modern și-a făcut-o despre atotputernicia lui Dumnezeu, și aici sunt analizați unii gânditori moderni. În continuare, studiul este structurat în patru părți în care, mai întâi, sunt analizate două curente majore de gândire care au legătură cu suferința și cu Dumnezeu, și anume ateismul și existențialismul. Sunt analizați apoi și câțiva scriitori celebri francezi, germani și ruși. După ce scoate în evidență rolul purificator al acestor curente de gândire asupra credinței, părintele Iosif Tiba prezintă puterea extraordinară a revelației care nu dă un răspuns intelectualist, ci arată că Dumnezeu însuși vine în inima suferinței omului și îl însoțește pe drumul suferinței.

Cartea oferă o lumină nouă de înțelegere a suferinței și, mai mult decât atât, arată că, pentru această problemă spinoasă, omul are nevoie de o relaționare personală cu Dumnezeu. Numai așa va găsi răspunsul personal.

Ștefan Tamaș