Marco d'Aviano (1631-1699), predicator capucin din Provincia veneţiană, este una dintre principalele personalităţi religioase ale secolului al XVII-lea: un cunoscut predicator al convertirii şi al iertării, animator al unei reînnoite practici de viaţă creştină, apostol al actului de durere desăvârşită, a parcurs străzile Europei vestind Cuvântul lui Dumnezeu şi invitându-i pe oamenii din timpul său la credinţă şi la pocăinţă, în timp ce mesajul său era garantat şi întărit de darul convertirii şi al vindecării.

Climatul epic determinat de războiul din Candia, care avea loc atunci între Republica Veneţiană şi imperiul otoman, a avut o influenţă decisivă asupra vieţii tânărului. Însufleţit de dorinţa de a ajunge la locul unde se desfăşura războiul, dispus să-şi dea chiar viaţa pentru apărarea credinţei, a abandonat colegiul din Gorizia şi a ajuns în zilele următoare la Capodistria unde, sfârşit de foame şi de osteneala drumului, a bătut la poarta părinţilor capucini. De la superiorul mănăstirii, pe lângă hrană şi adăpost, a primit şi sfatul înţelept de a se întoarce acasă la părinţi.

În timpul scurtei şederi la părinţii capucini din Capodistria, luminat de har, tânărul a avut ocazia de a întrevedea posibilitatea de a urma într-un mod diferit vocaţia sa la apostolat şi la martiriu. Totul a culminat cu hotărârea lui fermă de a părăsi lumea şi de a se dedica vieţii austere capucine. În luna septembrie 1648 a fost primit în noviciatul din Conegliano şi un an mai târziu, la 21 noiembrie 1649, depunea voturile religioase cu numele de Marco din Aviano. Apoi a urmat studii de filosofie şi teologie, iar la 18 septembrie 1655, a fost hirotonit preot la Chioggia.

Viaţa lui a fost caracterizată de o puternică angajare în rugăciune şi în viaţa comunitară, pe care a trăit-o cu umilinţă şi în taină, însufleţită de zel şi de observarea regulii şi a constituţiilor Ordinului. Din septembrie 1664, când a obţinut aprobarea de a predica, pr. Marco şi-a consumat energia în apostolatul propovăduirii în toată Italia, mai ales în timpurile liturgice ale Postului Mare şi Adventului. A avut şi îndatoriri de responsabilitate şi de conducere: în 1672 a fost ales superior al mănăstirii din Belluno, iar în 1674 a fost chemat să conducă fraternitatea din Oderzo.

Evenimentul care l-a scos pe acest frate capucin din "ascunzătoarea" umilă a celulei mănăstirii şi l-a expus atenţiei universale a avut loc la 8 septembrie 1676: fiind trimis să predice într-o mănăstire din San Prosdocimo (Padova), prin rugăciunea şi binecuvântarea lui a fost vindecată instantaneu o călugăriţă, Vincenza Francesconi, bolnavă şi constrânsă să stea la pat de aproximativ 13 ani. Alte evenimente extraordinare asemănătoare s-au verificat o lună mai târziu la Veneţia, atrăgând o mare mulţime de oameni în jurul lui.

Datorită acestor evenimente extraordinare era tot mai solicitat, atât în Italia, cât şi în afara ei, motiv pentru care a călătorit îndelung prin Europa. În mai 1699 Marco d'Aviano a făcut ultima călătorie la Viena. Sănătatea lui a suferit o înrăutăţire progresivă, motiv pentru care a trebuit să întrerupă orice activitate. La 2 august a primit în mănăstire vizita familiei imperiale şi ulterior a celor mai ilustre personalităţi din Viena. La 12 mai Nunţiul Apostolic Andrea Santa Croce i-a adus personal binecuvântarea apostolică a Papei Inocenţiu al XII-lea. Marco se simţea deja foarte rău, şi a primit ultimele sacramente şi a reînnoit profesiunea religioasă. La 13 august 1699, pr. Marco a murit strângând în mâini crucifixul. Erau de faţă prietenul lui, împăratul Leopold, şi împărăteasa Eleonora.

www.vatican.va