Editura: Editura Galaxia Gutenberg
Colecția: În afara colecţiilor
Tema: Religie şi spiritualitate
An apariție: 2012
Număr pagini: 584
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Tip copertă: necartonata
Recomandată pentru vârsta: Audiență generală
Ma aşezam la conversaţie cu El, Domnul şi Dumnezeul meu, Cristos în Sfântul Sacrament al altarului, căci El era acolo, aşa ca şi atunci în casa Mariei şi a Martei, în Betania, ca şi întotdeauna şi peste tot, şi îi povesteam necazurile, dar şi bucuriile mele, iar El mă asculta şi mă certa pentru necredinţa mea: cum m-am putut lăsa copleşită de toate teoriile false? Oare am uitat de fărâma de dumnezeire ce zace în mine şi în fiecare om, care ne face pe fiecare din noi şi pe noi toţi fiii lui Dumnezeu? Oare am uitat cuvintele de la Matei: «Ce foloseşte omului dacă ar câştiga lumea toată, dar şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?» El, Tatăl, ştie de tine şi-ţi poartă de grijă în fiecare moment, dar tu te-ai îndepărtat de El, dar tu stai în mâna lui Dumnezeu, cu toate micile şi marile tale necazuri, dorinţe şi filosofii.
Viaţa fiecăruia este cea mai minunată carte de întâlnire cu Dumnezeu, de acceptare sau respingere a Lui. Din observarea vieţii, a rezultat aforismul popular românesc, după care: “Dumnezeu nu dă cu bota!”, care poate fi completat: “dar, dă!”, şi asta, după faptele fiecăruia, după faptele părinţilor, pentru copii, cu binecuvântare sau nu! După faptele copiilor, pentru părinţi ş.a.m.d.
Evident este că: ”cine are urechi de auzit, să audă” (Mt 13,9) doar că nu vrem nici să vedem şi nici să auzim, când Mântuitorul ne zice: “Căutaţi întâi împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte toate vi se vor adăuga vouă” (Lc 12,31).
Lucrarea de faţă este o modestă încercare de a aduce în faţa ochilor realitatea adevărului, după care degetul lui Dumnezeu a fost sau este prezent în anumite moment în viaţa fiecărui om, trebuie să-l recunoaştem.
Terezia Bolchis Tataru